Hexbin Charts în Tableau. Când și de ce să le folosești?

Numele meu este Florin Luca, sunt Data Analyst la btProvider, iar în acest #skillpill vreau să vă arăt ce sunt Hexbin Charts în Tableau, cum se construiesc, și, cel mai important, de ce și când merită să le folosim. 

Dacă lucrezi des cu scatter plot-uri încărcate, unde foarte multe puncte se suprapun, un grafic hexbin poate face diferența între haos vizual și claritate. 

Hexbin chart-ul este asemănător scatter plot-ului, dar în loc să afișeze fiecare punct individual, grupează datele în celule hexagonale. De aici si numele. 

Scatter plot-ul are avantajul de a arăta fiecare rând din baza ta de date, putem detecta anomalii sau corelații. Dar, pe măsură ce volumul de date crește, apare fenomenul de overplotting: punctele se suprapun și devine aproape imposibil să mai înțelegi distribuția reală. 

Hexbin-ul vine si rezolvă problema: împarte spațiul în hexagoane și calculează o valoare agregată pentru fiecare. De exemplu, câte puncte sunt acolo sau care este suma vânzărilor din acel areal. Avantajul este că elimină aglomerația vizuală și scoate în evidență zonele cu densitate mare. Este extrem de util mai ales când folosim hărți sau atunci când lucrăm cu baze mari de date. Dezavantajul este că pierdem nivelul individual, nu mai vedem fiecare punct, vedem doar agregările. 

Mai pe scurt  ar fi așa: scatter plot-ul îți arată copacii, hexbin-ul îți arată pădurea. 🙂 

Haideți să vedem cum îl putem construi, pas cu pas. Ne conectăm la o bază de date fictive de vânzări, aici o avem în format Excel. Ne dorim să arătăm cum este distribuția vânzărilor și cum diferă ele în funcție de valoarea medie. 

Vom folosi Latitudinea și Longitudinea pe care le convertim în dimensiuni. Punem Longitude pe coloane (dublu click), Latitude pe rânduri (dublu click) și a apărut harta. Vedem în această zonă că punctele sunt foarte aglomerate și este destul de dificil să interpretăm deja. Vom pune valoarea vânzărilor pe culoare. Schimbăm tipul de paletă în Orange-Blue Diverging și așa arată scatterplot-ul nostru.

Vedem că punctele se aglomerează și e greu de interpretat acest grafic. Putem încerca să scădem din opacitate, însă chiar și așa este de dificil să înțelegem unde avem vânzări peste sau sub medie. 

Haideți să încercăm să îl construim și în format hexbin. Tableau nu are un grafic de tip hexbin nativ, astfel încât va trebui să folosim câmpuri calculate. Vom seta mai întâi un parametru care ne va fi util în a mări sau micșora numărul de puncte de pe hartă (de tip Float, cu valoarea implicită 1). 

Alegem Create Calculated Field, îl vom denumi HexbinX. Vom folosi formula Hexbin X = HEXBINX([Longitude]*p.ratio, [Latitude]*p.ratio) / p.ratio 

Pentru a-l construi pe al doilea, îl duplicăm pe acesta, Edit, modificăm denumirea în HexbinY și formula în Hexbin Y = HEXBINY([Longitude]*p.ratio, [Latitude]*p.ratio) / p.ratio.

Apoi vom face același lucru pe care l-am facut și cu Longitudinea și Latitudinea. Le convertim la Dimensiuni, le convertim în Continuous, iar apoi le asignăm rolul geografic: HexbinX = Longitude, HexbinY = Latitude. 

Procedăm similar cu Hexbin X pe coloane (dublu click) și Hexbin Y pe rânduri (dublu click).
Modificăm din Marks tipul de Shape. Putem folosi orice shape, eu voi folosi un hexagon, și deja vedem o diferență față de graficul precedent.
Vom aduce pe culoare Sales, iar din Edit Colors vom folosi aceeași paletă de culori Orange-Blue Diverging.
Dacă ne dorim mai multe hexagoane, îl vom ajusta din acest parametru. Modificăm un pic și mărimea.

Iată: avem un grafic hexbin care scoate la suprafață tiparele de date mult mai clar. 

Pe scurt: 

✅ Scatter plot-ul este util pentru analize detaliate și pentru a păstra fiecare observație

✅ Hexbin-ul ajută atunci când volumul de date crește și vrem să vedem rapid distribuția și zonele de densitate, sau cum este în cazul nostru zonele în care vânzările sunt peste medie 

Acest tip de grafic este ideal pentru analize exploratorii, dar și pentru dashboard-uri unde vrem să comunicăm clar insight-urile. Încercați să folosiți hexbin charts în următorul vostru proiect de Tableau și veți vedea diferența! 

Vizualizează Hexbin Chart și în Tableau Public:

Vizionează tutorialul video aici:

Dacă v-a fost util, nu ezitați să dați un like sau un share. Dacă aveți întrebări sau vreți mai multe tutoriale Tableau, scrieți-mi în comentarii. Vă mulțumesc! 

Mai multe despre btProvider:

Echipa noastră de Data Analysts este calificată să explice și să ghideze echipele interne ale companilor în călătoria lor spre o cultură mult mai centrată în jurul datelor.

Deținem certificările tehnice necesare pentru toate produsele Tableau: Tableau Desktop, Tableau Server, Tableau Prep, and Tableau Data Management.

Cu Tableau Software îți poți înțelege mai bine business-ul sau jobul pe care îl ai. Folosind Tableau vei lua decizii mult mai înțelepte și strategice, înțelegând în același timp fluxul de date, cifrele și rezultatele pe care le vezi zi de zi. Vrei să vezi mai multe tutoriale video despre anumite analize de date în Tableau? Iată câteva exemple:

Cum analizezi multiple informații într-un dashboard

Cum creezi un Zoom Buffer într-o hartă din Tableau

Cum să creezi Stacked Bars în Grand Totals cu Tableau

Vrei să afli mai multe informații despre Tableau, cum funcționează sau cum poți implementa acest software în întreaga companie? Contactează-ne!